Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 iulie 2025

MAREA UMILINȚĂ

Ferice, dar de voi, prieteni morţi,
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara,
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem,
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina,
Pe cine să înjur sau să blestem
Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mîine, s-or opri,
Pe urmă vom bea apă ruginie,
Trăim calvarul ăsta zi de zi,
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund,
Eşti prizonierul neamurilor proaste.
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă
Nici nu exişti tu, cetăţean de rînd,
Ţesutul societăţii se destramă,
Iar statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent",
În beznă stai, te speli cu apă rece,
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor,
Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă,
Regret profund că sînt doar scriitor,
Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd
În casa scundă, a copilăriei,
Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,
Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război,
Rănită era ţara şi datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa
Pe mîna unor mercenari străini,
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa,
Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?
Ajuns-am un popor de retardaţi?
Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!
Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în ţara ta,
Să vezi cum ultima redută moare
Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi
În altă lume, unde e lumină,
Acolo sînteţi toţi, surori şi fraţi,
Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,
Eu văd în asta, poate, o răsplată,
El v-a ferit de acest timp mizer
Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani
Nici de mîncare sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general,
Mai jos de-atîta chiar că nu se poate,
Mai bine-n groapă decît la canal
Şi cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de laşitate!

MAREA UMILINȚĂ, de Corneliu Vadim Tudor

duminică, 11 decembrie 2022

Moarte pentru o poezie

Radu Gyr, poetul crucificat al temniţelor comuniste, a fost una dintre figurile umane şi artistice cele mai complexe şi mai mucenicite din România secolului XX. Ultimele cuvinte rostite de Radu Gyr în fața Tribunalului Poporului, care l-a condamnat la moarte: "Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte".
Intrat a doua oară în temniţă pentru că născocise un poem ştiut de o ţară întreagă, de la pletele albe până la ţânci, Radu Gyr avea să stea înlănţuit un an de zile ca un animal, în plin secol douăzeci, apoi să sufere condamnarea la moarte pentru o poezie considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică, fara a i se spune aceast lucru decât la 11 luni după modificarea sentinței. Noroc cu graţierea din 1964, când puşcăriile au fost golite de stafii, devenite inofensive.. prea târziu, totuşi, pentru un intelectual care executase aproape 20 de ani de temniţă grea! Într-adevăr, nimic nu făcuseră atâta rău comuniştilor cât poezia de şase strofe a lui Gyr:
"Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane".
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

duminică, 29 decembrie 2019

Cuvant de soldat

Pe adresa de contact Vocea Romaniei am primit un mesaj...

"Caut poezia Cuvant de soldat, de Nicolae Tautu. Scanare, fotografie, fisier in format text sau titlul cartii in care a fost publicata. Orice informatie va fi apreciata!"

Poate ajuta cineva? Raspunsul in comentarii, eventual scrieti pe adresa de aiciMultumim!

miercuri, 15 august 2012

duminică, 5 august 2012

Se sting veteranii!


Se sting veteranii!
                                  Col.(r) Gheorghe Lacausu – Veteran de razboi.

Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,
Încet, în tăcere şi-n lacrimi, se sting.
Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu-l doare
Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng!
 

Priveşte-i! Mai mişcă! Mai sunt încă vii!
Şi-aşteaptă să sune… un ultim atac,
Căci astăzi sunt iarăşi în linia-ntâi
Şi-aşteaptă semnalul. Şi rabdă. Şi tac.
 

Priveşte-i trecând, resemnaţi, spre vecie,
Păşind măiestuos, ca lumea să ştie
Că ei n-au cerşit, nu s-au plâns, n-au crâcnit!
Au luptat, au muncit, au tăcut … şi-au murit!
 

De-au fost generali, de-au fost simpli soldaţi
Pe front nu contează ! Nu este o lege
Să-ţi apere gradul. Eşti doar un bărbat
În lupta cu moartea. Şi moartea n-alege.
 

Din Est până-n Vest, întregul pământ
Cu sângele lor în război l-au udat.
Cu trupuri uitate sub cruci de mormânt
Tot drumul Golgotei a fost jalonat.
 

Iar cei ce-au scăpat de cumplitul infern
La matcă întorşi, au fost aşteptaţi
Potrivit obiceiului nostru etern
La Aiud, la Sighet, la Piteşti, la Galaţi.
 

De-aceea, copile, când trec veteranii
Cu feţele supte, de sfinţi bizantini,
Opreşte-te-n loc, că ei sunt titanii
Istoriei noastre! Şi … lor să te-nchini.
 

Sunt candele sfinte! Cât pâlpâie încă
Mai dă-le onorul! Aceşti oameni trişti
Ţi-au clădit viitorul în piatră şi-n stâncă
Şi-au murit pentru tine! Ca tu să exişti!




vineri, 13 aprilie 2012

Declaratie de avere




Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară ?
Am fost plecat vreo 9 ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.

O caut peste tot, am fost şi-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri, potecile uitate
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

Acasă poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese şi se uită;
Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
"Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă,
La noi în ţară-i multă sărăcie.
Ştiu ei - că de-or veni, la ce să vie?!"

Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară
Cântată de poeţi odinioară,
Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?
Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

Acolo nu era, de bună seamă,
Că prea o înjurau români de mamă;
Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
Erau culese parcă de pe Lună!

Chiar, voi nu aţi văzut pe jos o ţară,
Călcată în picioare şi murdară?
Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere!

(Singura mea avere, de George de Podoleni)

miercuri, 9 februarie 2011

De ce, Doamne ?



De ce Doamne ?
de Marius-Adrian Porojnicu

Doamne, cat suntem de pacatosi !
Si tot gresim, desi nu avem vina :
Ne scandalizam pentru un pui de caine,
Insa, nu vedem pe cei ucisi in mina !


Ne-am obisnuit sa-i condamnam,
Desi … cam stim ca altii-s vinovati
Si ca mineriadele de care-i acuzam
Sunt rod al politrucilor versati !

Si mor tacandu-si tragedii multiple,
Cei ce traiesc mai rau decat un caine !
Nu stiu fura si nici nu stiu sa tipe
Si trag din greu pentru un colt de paine !

E-iarasi- tragedie intr-o mina :
Din nou au mai murit cativa ortaci !
Si jealea lor denunta inc’o crima
Si-s vinovati pentru ca… sunt saraci !

Ce scumpa-i painea ceea Doamne :
Platita cu vieti si nu cu arginti ,
Bogatii-s bogati,caci moartea de foame,
Le aduce banet si… ne scoate din minti !

Si mortii -iarasi?-or fi cei de vina,
Ca nu-i de vina nici un furacios !
Si politrucii- iarasi-n’au pricina,
Caci stiu fura si pot minti frumos !

Sursa