Moarte pentru o poezie

Radu Gyr, poetul crucificat al temniţelor comuniste, a fost una dintre figurile umane şi artistice cele mai complexe şi mai mucenicite din România secolului XX. Ultimele cuvinte rostite de Radu Gyr în fața Tribunalului Poporului, care l-a condamnat la moarte: "Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte".

Intrat a doua oară în temniţă pentru că născocise un poem ştiut de o ţară întreagă, de la pletele albe până la ţânci, Radu Gyr avea să stea înlănţuit un an de zile ca un animal, în plin secol douăzeci, apoi să sufere condamnarea la moarte pentru o poezie considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică, fara a i se spune aceast lucru decât la 11 luni după modificarea sentinței. Noroc cu graţierea din 1964, când puşcăriile au fost golite de stafii, devenite inofensive.. prea târziu, totuşi, pentru un intelectual care executase aproape 20 de ani de temniţă grea! Într-adevăr, nimic nu făcuseră atâta rău comuniştilor cât poezia de şase strofe a lui Gyr:

"Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane".

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni chiuind pe tăpsane

o claie de zări şi-o căciula de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies înainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!