duminică, 19 iulie 2026

APA, între DAR DIVIN și HOȚIE pământeană!

„În credința profundă a poporului nostru a săpa o fântână nu este o muncă gospodărească, ci o mare pomană și o binecuvântare sufletească. De aceea fântânile nu se "ascund" în fundul curții, se ridică cu mândrie la poartă și la răscruce de drumuri, pentru ca orice călător însetat, străin ori vecin, dușman sau prieten, să își poată ostoi setea cu apă rece și curată.
Fântâna de la poartă este punctul dintre SACRU și OMENIE: darul lui Dumnezeu lăsat la liberul schimb între oameni. Un gest de generozitate pură, nesupus tranzacțiilor.
Astăzi trăim un paradox dureros. Acest DAR SACRU, dătător de VIAȚĂ începe să fie din ce în ce mai măsurat și din ce în ce mai taxat, mai mult se încearcă trecerea de la legile administrative care coordonează ramura respectivă, la legi penale care să pedepsească, drastic, pe cei care nu se supun gândirii globaliste.
Mă întreb și întreb: oare ce inspiră gândirea perversă, rece și rea a acestor indivizi fără Dumnezeu, ajunși întâmplător în fruntea țării ? Indivizi care atunci când li se pune oglinda în față încep să o dea pe UE, extremiști, ruși și alte naționalități.
Cum vor ei să îngrădească cu legi penale ELIXIRUL VIEȚII, care aparține cerului și pământului, nu statului, nu USR-ului, nu UE ???
Încercarea de a pune BIR pe fântânile oamenilor, de a pune preț pe apa scoasă din adâncul pământului bătătorit de generații, depășește chiar limitele lăcomiei absurde.
Este culmea impertinenței ca cei care nu au bătut un țăruș în această țară să vină și să taxeze sudoarea gospodarului român și mila lui Dumnezeu.
Să pui BIR pe apa călătorului însetat înseamnă să pui taxă pe viață, pe omenie și pe credință, iar un stat care ajunge să -și vândă ploaia și izvoarele... este un stat pierdut.
Români, este timpul să privim spre fântâna de la poartă și să înțelegem lecția ei: sunt lucruri în această țară care nu au preț, ci doar valoare. Iar APA ca și VIAȚA, trebuie să curgă mereu liberă.”

sâmbătă, 24 ianuarie 2026

La mulți ani!








24 Ianuarie este marcată în România ca Ziua Unirii Principatelor Române (cunoscută și ca "Mica Unire"), celebrând unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, un pas crucial spre formarea statului român modern.

luni, 1 decembrie 2025

Ziua în care inima românilor bate la unison


Unirea Transilvaniei cu România a fost proclamată de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918. 

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată drept Ziua Națională a României.


Astăzi, pe 1 Decembrie, sufletul fiecărui român vibrează de o mândrie sfântă și de o emoție profundă. Nu este doar Ziua Națională a României, ci este ziua care ne amintește de cel mai luminos și mai important eveniment din istoria noastră modernă, Marea Unire de la 1918.
Acum 107 ani, la Alba Iulia, s-a împlinit visul de veacuri al înaintașilor noștri. Nu a fost un dar, ci rodul jertfei, al inteligenței diplomatice și, mai ales, al voinței de nezdruncinat a unui popor întreg de a trăi liber și unit sub același Tricolor. Unirea Transilvaniei cu România a pecetluit destinul nostru ca națiune, așezând piatra de temelie a statului național unitar și suveran pe care îl cunoaștem și îl iubim astăzi.
Fii mândru că ești român! Nu doar astăzi, ci în fiecare zi! Păstrează-ți credința în valorile noastre, vorbește cu drag despre țara ta și contribuie, oricât de mică ar fi fapta, la binele comunității. Viitorul României stă în mâinile noastre, ale tuturor.
Haideți să ne ridicăm frunțile, să ne purtăm Tricolorul în suflet și să strigăm cu toată puterea inimii:
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, ROMÂNI, ORIUNDE V-AȚI AFLA!

Vă invităm să ne povestiți în comentarii cum sărbătoriți Ziua Națională și ce înseamnă pentru voi, personal, spiritul românesc!


sâmbătă, 19 iulie 2025

MAREA UMILINȚĂ

Ferice, dar de voi, prieteni morţi,
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara,
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem,
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina,
Pe cine să înjur sau să blestem
Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mîine, s-or opri,
Pe urmă vom bea apă ruginie,
Trăim calvarul ăsta zi de zi,
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund,
Eşti prizonierul neamurilor proaste.
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă
Nici nu exişti tu, cetăţean de rînd,
Ţesutul societăţii se destramă,
Iar statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent",
În beznă stai, te speli cu apă rece,
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor,
Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă,
Regret profund că sînt doar scriitor,
Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd
În casa scundă, a copilăriei,
Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,
Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război,
Rănită era ţara şi datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa
Pe mîna unor mercenari străini,
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa,
Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?
Ajuns-am un popor de retardaţi?
Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!
Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în ţara ta,
Să vezi cum ultima redută moare
Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi
În altă lume, unde e lumină,
Acolo sînteţi toţi, surori şi fraţi,
Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,
Eu văd în asta, poate, o răsplată,
El v-a ferit de acest timp mizer
Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani
Nici de mîncare sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general,
Mai jos de-atîta chiar că nu se poate,
Mai bine-n groapă decît la canal
Şi cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de laşitate!

MAREA UMILINȚĂ, de Corneliu Vadim Tudor

luni, 3 martie 2025

Omul

Membru al celei mai dure, mai rea, mai mortale, mai neînduplecată și mai abil formă de viață din această secțiune a spațiului, o creatură care poate fi ucis, dar nu poate fi îmblânzit. 
Robert A. Heinlein, „The Puppet Masters”