Fântâna de la poartă este punctul dintre SACRU și OMENIE: darul lui Dumnezeu lăsat la liberul schimb între oameni. Un gest de generozitate pură, nesupus tranzacțiilor.
Astăzi trăim un paradox dureros. Acest DAR SACRU, dătător de VIAȚĂ începe să fie din ce în ce mai măsurat și din ce în ce mai taxat, mai mult se încearcă trecerea de la legile administrative care coordonează ramura respectivă, la legi penale care să pedepsească, drastic, pe cei care nu se supun gândirii globaliste.
Mă întreb și întreb: oare ce inspiră gândirea perversă, rece și rea a acestor indivizi fără Dumnezeu, ajunși întâmplător în fruntea țării ? Indivizi care atunci când li se pune oglinda în față încep să o dea pe UE, extremiști, ruși și alte naționalități.
Cum vor ei să îngrădească cu legi penale ELIXIRUL VIEȚII, care aparține cerului și pământului, nu statului, nu USR-ului, nu UE ???
Încercarea de a pune BIR pe fântânile oamenilor, de a pune preț pe apa scoasă din adâncul pământului bătătorit de generații, depășește chiar limitele lăcomiei absurde.
Este culmea impertinenței ca cei care nu au bătut un țăruș în această țară să vină și să taxeze sudoarea gospodarului român și mila lui Dumnezeu.
Să pui BIR pe apa călătorului însetat înseamnă să pui taxă pe viață, pe omenie și pe credință, iar un stat care ajunge să -și vândă ploaia și izvoarele... este un stat pierdut.
Români, este timpul să privim spre fântâna de la poartă și să înțelegem lecția ei: sunt lucruri în această țară care nu au preț, ci doar valoare. Iar APA ca și VIAȚA, trebuie să curgă mereu liberă.”
