Se afișează postările cu eticheta jandarmi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jandarmi. Afișați toate postările

duminică, 8 decembrie 2013

De ce bați țăranii, la ei acasă?

Iniţial am vrut să fac doar o trimitere către articol, dar merită să-l citiţi cât mai repede, aşa că îl redau în totalitate, cum îşi fac unii lucrările de doctorat. Doar că eu o să dau şi sursa, pe care o citez.

lucian-avramescu  "Știrea care m-a cutremurat a fost, acum ceva vreme, că Băile Felix, bucurie caldă a pământului românesc, miracol subteran vindecător, sunt în pericol de deces. Izvoarele raiului nostru subpământesc vor fi retezate – riscul este uriaș – prin exploatarea gazelor de șist, exact acolo de unde pornește, spre suprafață, miracolul. Merită domnule Ponta? Pe Băsescu nu-l mai întreb fiindcă l-am întrebat degeaba. Azi face un joc dublu, dar în vânzarea subpământului pe o iluzie de câștig pentru țară și o avere presupus uriașă pentru buzunarul personal, coabitați perfect și vă dați mâna pe sub mormintele părinților noștri și, cred, și ai voștri. Merită? De ce merită Victor Ponta? Că ți-ai pus țara în cap puțin îți pasă. E treaba ta. Nu mă poate lăsa indiferent însă măgăria pe care ai spus-o că la Pungești nu sacrifici legea pentru 20 de inși, pentru 50 de inși, pentru 100. Care 50 de inși? Ne-ai numărat tu pe cei care suntem solidari cu plăieșii moldoveni care nu riscă, după ce și-au dat pe nimic industria, economia cu totul, averile de deasupra, să-și sacrifice izvoarele? Izvoarele de apă – și apa e viață – pleacă de unde bagă niște patroni străini, sfredelul sondelor cu otravă. Patronii ăia își aduc pentru ei cu avionul mâncare ecologică de la distanțe uriașe de exploatările șistice. De ce nu trăiesc ei în mediul pe care-l propovăduiesc și pe care țăranii din Pungești îl refuză?  De ce nu mănâncă ei pești din lacurile cu cianuri, lăudate de ministrul culturii, unul dintre servitorii tăi? Există riscul ca acele izvoare subterane să nu mai fie pure și să nu mai fie deloc, Victor Ponta. Merită, premierule, ajuns premier fiindcă ai criticat aventura de a ne otrăvi subpământul? Ce-ți dă ție siguranța că nu comiți o crimă? De ce spui, și văd că ai și trecut la treabă, că organele vor reinstaura legea? Da, cu pulanul jandarmeriei, la Pungești, s-a trecut la cotonogirea protestatarilor. De ce-i bați pe țărani la ei acasă Victor Ponta?
Nu uita că și vălvătaia de la 907 a plecat tot de prin Moldova. Nu mai avem nimic Victor Ponta. Băsescu și alții asemenea, aflați la putere de douăzeci și ceva de ani, au vândut și pierdut România la zaruri și la joc bețiv de cărți. Tu ai devenit ei. Iar unii scriu – citește mii de mesaje – că ești mai ticălos ca toți. De ce faci asta măi băiatule? Nu ți-e rușine? De ce bați mă țăranii la ei acasă fiindcă își apără izvoarele? Și nu mă refer acum doar la izvoarele de apă."

Sursa: Lucian Avramescu, A. M. Press

Pa!



Un guvern, care se apară doar prin violenţă, este deja istorie.


joi, 17 octombrie 2013

Cum sa iesi din "sistem" cu ajutor



Urmariti dialogul de la minutul 7:47...

"-Ar trebui dus la spital!" 
Asistenta (medic): "-Nu plec din dispozitiv! Nu este salvarea satului. Noi suntem a lui MAI".

Halal nenicule! 
Dupa o viata de munca in Romania, poti sa mori in liniste... Ce daca esti roman? Unii sunt mai romani ca tine!

marți, 27 decembrie 2011

Demolatori de tara


Nu-l cunosc si nu ma intereseaza afaceristul "controversat" din Mamaia.
Din punct de vedere estetic, n-am vazut ceva de speriat si daca acea cladire era in ordine din punct de vedere al rezistentei in constructii, nu vad de ce trebuia demolata. Nu cunosc legislatia care-i permite procurorului aceasta solutie, inteleg a unei cauze aflata inca pe rolul instantelor, dar ce se intampla daca proprietarul castiga procesul? Il despagubeste procurorul sau contribuabilii? Asta este o intrebare care ma preocupa si ar trebui sa te preocupe si pe tine, cititorule. N-ar fi prima data cand justitia priveste printre degete si da solutii strambe, iar noi, cei multi, platim oalele sparte.
Pana la urma, de ce atata graba? Chiar in ziua de Craciun, in fine, a treia zi...
Sa inteleg ca spaga pentru autorizatie a fost atat de mare incat omul n-a putut plati? Sau o fi alte interese? Unde o fi magia Sarbatorilor? Am pierdut-o in `89, tot asa intr-o mare graba?

Din experienta proprie stiu ca in anul cu alegeri se "dezleaga" sacul cu autorizatii. O fi avand cineva interese acolo? Ma mira totusi ca, intr-o tara in care nu se contruieste nimic, se demoleaza cu atata usurinta. Chiar nu mai existau alte solutii? Si ma gandesc la un sechestru, o confiscare, expropriere. Poate, cumpara cineva "aripa" acea de cladire, poate chiar afaceristul si mai primeau niste amarati o paine in plus la pensie.

Bunicii nostri, parintii si noi am construit o tara. O tara pe care voi ati furat-o, jecmanit si umilit. Nici nepotii nostri nu vor reusi sa reconstruiasca ce ati stricat voi. Ne-ati facut slugi la straini. Ne-ati distrus viitorul. Ne-ati ucis speranta. Ati imbolnavit o natie. Voi sunteti vinovati de genocid. Voi sunteti demolatori de tara.